miercuri, 22 februarie 2017

DECIZIA care îl poate DĂRÂMA pe Iohannis. ANUNŢUL pe care preşedintele îl aşteaptă miercuri: 'Preşedintele VA PIERDE...'

loading...
loading...


Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis miercuri că preşedintele Klaus Iohannis va pierde definitiv una dintre casele pe care le deţine, după ce în dosarul privind imobilul din Sibiu care aparţine familiei şefului statului, acesta fusese pierdut definitiv la Curtea de Apel Braşov. Familia preşedintelui a formulat atunci împotriva deciziei o contestaţie în anulare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urmă cu o săptămână, la Curtea de Apel Piteşti s-a judecat procesul privind imobilul situat pe strada Nicoale Bălcescu, la nr. 29, în Sibiu, magistraţii argeşeni amânând pronunţarea pentru miercuri, 22 februarie.

Imobilul cu numărul 29 de pe strada Nicolae Bălcescu din centrul Sibiului, din care soţii Iohannis au cumpărat jumătate la începutul lunii iunie 1999, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora, casa a ajuns în proprietatea statului român.

În anul 1997 casa a fost cumpărată de chiriaşi, iar în 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat imobilul au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea.

Ulterior, imobilul a ajuns în proprietatea familiei preşedintelui, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea, iar foştii chiriaşi au cerut în instanţă anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept al lui Nicolae Baştea.

Familia Iohannis a pierdut procesul la Braşov, iar la jumătatea lunii noiembrie 2015 preşedintele Klaus Iohannis a făcut recurs, acesta fiind respins la Curtea de Apel Braşov, care a menţinut decizia Tribunalului Braşov.

Carmen şi Klaus Iohannis au cerut atunci strămutarea dosarului.

În aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca dosarul să fie strămutat de la Curtea de Apel Braşov la Curtea de Apel Piteşti, astfel, în urma deciziei, preşedintele pierde definitiv imoblilul şi va fi nevoit să restituie statului român banii încasaţi din chirie.


EmoticonEmoticon