Veste uriaşă! Cercetătorii chinezi susţin că au găsit leacul împotriva coronavirusului! S-a lăsat cu scandal pe axa România – China

loading...

Epidemia de Coronavirus și-a găsit leacul, susțin specialiștii chinezi. Aceștia au anunțat că există tratament împotriva COVID-19.

Adio, Coronavirus! China a finalizat cercetările clinice ale Favipiravir, un medicament antiviral care a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii provocate de noul coronavirus, COVID-19, a anunţat marţi un oficial citat de agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Favipiravir, un medicament pentru gripă, aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, nu a demonstrat reacţii adverse evidente în studiul clinic, a declarat într-o conferinţă de presă Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat sub autoritatea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China.

loading...

Coronavirus a ucis mii de oameni

Peste 80 de pacienţi au participat la studiul clinic desfăşurat într-un spital din oraşul Shenzhen, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei. 35 dintre aceşti pacienţi au beneficiat de tratament cu Favipiravir, iar 45 au fost incluşi într-un grup de control.

Rezultatele au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat tratamentul cu Favipiravir au avut rezultate negative la testarea pentru acest virus într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control.

Un studiu clinic randomizat, multicentric, condus de Spitalul Zhongnan al Universităţii Wuhan, a sugerat totodată că efectul terapeutic al Favipiravir este mult mai bun în comparaţie cu cel observat la grupul de control.

loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.