BREAKING: Elevii se întorc în clase? Decizia, anunțată acum

loading...

Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul României, luând în considerare creşterea numărului de persoane infectate la nivel naţional, precum şi creşterea zilnică a numărului de cazuri noi confirmate, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă următoarea hotărâre.

Comitetul pentru Situații de Urgență a decis ca activitățile didactice să continue în sistem online. Astfel, se prelungește suspendarea activităților care impun prezența fizică la școală a preșcolarilor și a elevilor în unitățile de învățământ.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1. Se aprobă prelungirea suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online, pentru perioada 9-23 decembrie 2020.

loading...

Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora, se arată în Hotărârea CNSU din 7 decembrie 2020.

Ludovic Orban a vorbit despre riscul infectării în şcoli

Fostul premier Ludovic Orban a vorbit de curând despre riscul infectării în şcoli şi a precizat că sunt date care indică faptul că „celelalte activităţi în care adolescenţii nu sunt în interiorul şcolii, nu sunt sub supravegherea părinţilor şi riscul de transmitere creşte”. El a precizat că nu prezenţa la şcoală duce la infectare, pentru că acolo elevii sunt sunt supravegherea cadrelor didactice.

„Ba sunt date! Nu prezenţa la şcoală, aici nu este vorba de prezenţa la şcoală. La şcoală, sub supravegherea cadrelor didactice, evident, că riscul de răspândire este mai mic. Aici este vorba de celelalte activităţi în care adolescenţii nu sunt în interiorul şcolii, nu sunt sub supravegherea părinţilor şi riscul de transmitere creşte. În plus, este vorba şi de modul în care se efectuează transportul, în special transportul în interiorul localităţii, dar şi transportul intrajudeţean, pe aşa zisele navete, pentru că, acolo, Consiliile Judeţene nu au impus firmelor, care au licenţă, să respecte normele de protecţie a sănătăţii şi sunt chiar judeţe în care nici măcar nu vor să asigure gratuitatea transportului”, a explicat Ludovic Orban.

Avocatul Poporului cere explicaţii

Avocatul Poporului a cerut în urmă cu câteva săptămâni, Ministerelor Educației și Sănătății, explicații cu privire la închiderea școlilor, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca elevii să înveţe în clase.
„În zona rurală, practic, conectivitatea la internet este extrem de precară şi în multe locuri nu există. Accesul la mijloacele prin care să poate participa la învăţământul online, în multe locuri nu există. Vom avea o generaţie care are doi ani şcolari pierduţi”, spune Renate Weber, Avocatul Poporului.

OMS a mai transmis că sănătatea mintală a copiilor şi educaţia lor este prioritate, cu atât mai mult cu cât rata infecţiei în rândul elevilor este foarte mică. Nu ei sunt factorii principali de răspândire, potrivit RomâniaTV.

„Dacă ne uităm la statele membre ale UE, vedem că acolo s-au făcut eforturi foarte mari tocmai ca şcolile să fie deschise. Au fost închise multe alte locuri, dar şcolile au rămas deschise tocmai pentru că guvernele se gândesc la ceea ce înseamnă educaţia acestei generaţii”, adaugă Renate Weber.

loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.